Miriapode

(Myriapoda)

Myriapoda reprezintă un taxon de artropode, care include milipede, centipede și altele. Grupul cuprinde 13 mii de specii, în totalitate terestre. Deși numele lor sugerează că aceștia au peste mii de picioare, numărul membrelor variază de la 10 până la cca 750 (Illacme plenipes). Însă se întâlnesc specii care au puțin10 picioare.

Corpul este alungit, lungimea lui variind între câțiva milimetri și 30 cm (Scolopendra gigantea).
Fosile ale miriapodelor au fost găsite în Silurian, având o perioade de înflorire în Cambrian.

Știința care se ocupă cu studierea miriapodelor se numește - Miriapodologia. Corpul miriapodelor este divizat în două regiuni: cap și trunchiul (numit și torace) segmentat, clar delimitate.

Capul reprezintă regiunea anterioară, în formă de capsulă, alcătuită din acron și 3 – 4 segmente contopite. Pe partea dorsală a capului se află ochii simpli, anterior antenele, iar ventral orificiul și piesele bucale. Piesele apartul bucal sunt mandibulele (superior) și maxilele (inferior), numărul lor este diferit.

La unii reprezentanți orificiul bucal este precedat de o formațiune chitinizată, numită buza superioară. Mandibulele și membrele celui de al doilea segment al capului porezintă structuri zimțate implicate în fărămițarea hranei. La membrii claselor Pauropoda și Diplopoda se observă gnatochilariul, situat posterior față de buza superioară.


Trunchiul este alcătuit dintr-un număr variat de segemnte, fiecare purtând câte o pereche de membre. La unele miriapode segmentele sunt duble contopite, creâd impresia că fiecare segment are un număr dublu de membre. Membrele pirmului segment este foarte scurt, la chilopode numindu-se maxilipede (folosite la prinderea și omorârea prăzii).

Celelalte membrele sunt implicate în locomoție, copulare. Corpul miriapodelor este acoperit cu o cuticulă chitinizată, uneori încrustată cu săruri de calciu.

Cavitatea internă a corpului miriapodelor se numește mixocel. Sistemul nervos este alcătuit din creier slab dezvoltat, conective perifaringiene și lanțul nervos ventral. Lanțul este compus din câte unul sau doi ganglioni în fiecare segment. Lichidele interne sunt pompate de o inimă tubulară dorsală. Inima este împărțite în cameri ce corepund fiecărui segment.

Fiecare cameră are câte două osteole. Anterior de la inimă pleacă spre creier o aortă cefalică, iar lateral câte 1 – 2 arterii laterale. Vasele sangvine se deschid în mixocel, de unde prin osteole hemolimfa ajunge înapoi în inimă. Respirația are loc prin trahei - tuburi interne. Traheile se deschi în exterior prin stigme, situate ventral în fiecare segment. Tubul digestiv este constituit din mai multe regiuni. Anterior, după gură se află esofagul (intestin anterior) continuat de intestin mediu puternic dilata, intestin posterior și se termină cu anus.

În cavitatea bucală se deschid glandele salivare pare. Excreția e realizată de tuburile lui Malpighi - tuburi ce plutesc în cavitatea corpului și se deschid la limita dintre intestinul posterior și mediu. Funcțiile excretoare mai sunte efectuate și de alte structuri: corp adipos, celule limfatice etc.

Miriapodele sunt animale unisexuate, cu fecundație externă. Gonadele (ovarele și testiculele) sunt pare sau contopite, în dependență de clasă. Gonoductele sunt impare, însă spre ieșire ele se ramifică în două. Se deschid gonoductele în al treilea segment. La chilopode este invers, anterior gonoductele sunt duble, apoi se unesc. Împerecherea are loc prin transferul spermatoforului de către mascul femelei. Ouăle depuse de femelă sunt bogate învitelus nutritiv.

Pentru aceasta masculii folosesc membre specializate, numite gopode. Dezvoltarea postembrionară decurge pe două căi. Prima, din ouă se dezvoltă un miriapod cu toate segmentele dezvolate, semănând cu adulții. Acest tip de dezvoltare e întâlnit la genurile chilopode Geophilus și Scolopendra.

A două cale se realizează prin anamorfoză. Adică, juvenili eclozează cu un număr redus de segmente și membre. Numărul lor se completează pe parcursul năpârlirilor.

Miriapode se întâlnesc frecvet în pădurile umede. Ele îndeplinesc un rol important în descompunerea resturilor vegetale[2]. Totuși se întâlnesc și specii care locuiesc în pășuni, în habitate semi-aride sau chiar deșerturi. Majoritatea sunt detritivore, cu excepția chilopodelor, care sunt prădători nocturni. Pauropodele și simfilele sunt mici, uneori chiar de mărimi microscopice care seamănă centipedes superficial și de a trăi în soluri.

În general, miriapodele sunt animale lucifuge, ziua ascunzându-se sub pietre, bușteni și scoarța copacilor. Deși nu sunt considerate periculoase pentru om, multe miriapode produc secreții toxice (adesea conțin benzochinone), care pot genera vezicule și modificarea culorii pielii.

În prezent, sunt patru clase de miriapode existente: Chilopoda, Diplopoda, Pauropoda și Symphyla, care conține un total de aproximativ 12 000 de specii și o clasă fosilă.