Ursul brun

(Ursus arctos)

Clasa: Mammalia

Ordin: Carnivora

Familie: Ursidae

Gen: Ursus

Specie: arctos

Distribuție: Asia, Africa, Europa, America de Nord

Dimensiuni: înălțime cuprinsă intre 190 - 240 cm

Greutate: 400 kg

Maturitatea sexuală: 3 ani

Reproducerea: aprilie - iunie

Perioada de gestație: 7 - 8 luni

Număr pui la naștere: 1 - 5 

Greutatea la naștere: 400 - 500 g

Hrană: în tinerețe se hrănește cu ghida, jir, mere pădurețe, zmeură, afine, miere de albine, iarbă fragedă, ovăz porumb necopt, diferite rădăcini. Către bătrânețe, ursul brun se hrănește cu oi, pești, păsări și ouăle acestora, iar la nevoie cu cadavre care n-au intrat în putrefacție

Speranța de viață: 30 - 35 ani

Status de conservare: vulnerabil

Ursul brun are blana deasă cu peri moi , mai lungi pe față, abdomen și între picioare și mai scurt pe bot. Acesta are culoarea blănii variabilă în funcție de anotimp și vârstă, de la cafeniu-curat, cafeniu-galben, sau cafeniu-roșcat, până aproape negru, negricios sau pestriț. Lungimea părului variază în funcție de anotimp: cea mai mare este în decembrie până în aprilie - mai și cea mai mică parte în iulie, septembrie. Lungimea părului de iarnă este de 8-9 cm pe spate.

 

Îl întâlnim în țara noastră în partea de nord, în Munții Rodnei și Maramureșului, de la 1000 m în sus, cu un regim de hrană mai mult carnivor și îl mai întâlnim la înălțimi mai mici de 1000 m și se hrănește mai ales cu vegetale.

 

În tinerețe are un guler alb îngust, cu marginile bine limitate, care către bătrânețe se lățește, devine galben sau galben-cafeniu , până nu se mai recunoaște.

 

 

 

Ursus arctos, deși răspândit în toată regiunea holarctică, pentru români ursul brun este un animal prin excelență românesc.

Prezent în folclor din cele mai vechi timpuri, amintit de Mircea Eliade ca totem al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privită cu teamă și admirație chiar și de orășeni.

Animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside, ursul brun românesc – privit de mulți biologi ca sub-specie încă neînregistrată – are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime la greabăn de până spre 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Este un animal plantigrad, iar ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa și degetele.

Denumirea științifică a cunoscut numeroase variații. Cea în uz la ora actuală este Ursus arctos arctos, Linne, 1785.

Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt dosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya.

Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.

Ursul brun mai este răspândit de asemenea, în America de Nord (Alaska, Canada), cât și în Rusia, unde există cea mai mare populație (120.000). În afara României, în Europa se mai găsesc efective în Scandinavia, Polonia, Cehia și Slovacia, cât și în Franța sau Spania (în Munții Pirinei). Aici numărul de urși bruni este foarte redus – doar câteva zeci de exemplare. În Insulele Britanice a dispărut.

În Europa există 14.000 de urși bruni în zece țări. Se estimează că au mai rămas doar 20-25 de animale în Munții Pirinei, pe o porțiune cuprinsă între Franța, Spania și Andorra, și în jur de 85-90 de animale în Asturia, Cantabria, Galiția și Leon. În Bulgaria există o populație de 900-1.200 de exemplare, în Slovacia numărul urșilor este estimat la 600-800 de animale, în Slovenia sunt în jur de 500-700 și în Grecia au mai rămas aproximativ 200 de urși.

Nordul Europei este habitatul unei populații însemnate de urși, cu 2.500 de animale în Suedia, în jur de 1.600 în Finlanda, circa 700 în Estonia și 70 de urși în Norvegia.

În România, ursul brun se găsește din cele mai vechi timpuri. Până în prima jumătate a sec. XIX se găsea în întreaga țară, din Delta Dunării până în Carpați. Din păcate, a fost exterminat din zonele de câmpie, pentru a nu împiedica agricultura extensivă și creșterea extensivă a vitelor, pescuitul extensiv și alte practici similare din secolul XIX.

Cu toate că este retras în Carpați, ursul își găsește în România cel mai prielnic adăpost din Europa. Ursul brun trăiește de-a lungul lanțului carpatic, mai ales printre stânci, unde își poate crea bârlogul. Animal puternic, poate parcurge chiar și 150 de kilometri într-o singură zi și se bazează pe auz și miros.

În decembrie 2010, în România existau 6.000 de urși bruni, adică 40% din totalul celor existenți în Uniunea Europeană. În anul 2012, se estima că 2.000 dintre aceștia trebuiau uciși, pentru că nu aveau suficientă hrană. În anul 2008, în România existau 7.500 de urși bruni[